Supă cremă de broccoli
Ai poftă de o supă dar eşti în pană de idei? Eva.ro îţi vine în ajutor cu o nouă idee pentru supe. Ai nevoie de broccoli, ţelină, păstârnac şi ceapă. Poftă bună!
Ingrediente
1 ţelină, tocată
1 broccoli, doar florile, tocat
1 ceapă, tocată
2 păstârnaci, tăiaţi felii
4 ceşti cu supă de legume
sare şi piper după gust
2-3 linguriţe cu suc de lămâie
Pătrunjel tocat
Mod de preparare
Dificultate: medie · Timp preparare: 40 minute · Nr. porţii: 6
Pune într-un vas adânc ţelina, broccoli, ceapa, păstârnacii, supa şi piperul şi lasă-le la fiert la foc mediu. Redu focul şi mai lasă-le până când legumele devin foarte moi, aproximativ 20 de minute.
Toarnă supa într-un blender şi las-o până obţii o cremă. Se serveşte ornată cu pătrunjel.