Supa de ceapa
La originea ei, este un preparat al bucatariei frantuzesti. Dar reteta de mai jos este "furata" de mine, din caietul cu retete al bunicii, asa ca va garantez o savoare cu totul si cu totul aparte...
Ingrediente si cantitati:
1/4 (un sfert) pachet de unt
4 cepe mari (cele lunguiete sunt de preferat)
1 lingura-doua cu faina
1 legatura de ceapa verde sau un fir de praz
sare
piper
nucsoara (sau o foaie de dafin)
1 cana cu vin alb
cascaval ras sau telemea (dar foarte uscata)
1 legatura de patrunjel verde
un ardei gras, rosu sau un gogosar
supa de oase (de vita sau pui).
Trebuie sa fac precizarea ca nu sunt adepta cubuletelor-minune, dar daca nu ai supa de oase, poti face o supa de pui din plic, insa vei pierde din savoare.
Mod de preparare:
1. Fierbe oasele de vaca, pana obtii o supa concentrata. Adauga un pastarnac si o bucata de telina in timpul fiertului. Poti folosi si supa din carne de pui.
2. Taie ceapa fideluta, iar firul de praz, cu tot cu frunze, felii subtiri. Taie si ardeiul rosu, dar marunt, marunt.
3. Incinge untul si caleste ceapa, amestecand continu, ca sa nu se arda. Adauga sare, piper si pudra de nucsoara (sau foaia de dafin - ambele mirodenii merg la fel de bine, dar nu impreuna, asa ca alege dupa gustul tau), apoi adauga ardeiul rosu si mai lasa putin sa se caleasca toate impreuna.
4. Adauga faina si stinge cu vinul alb. Adauga supa de oase (o cana de 250 mililitri pentru fiecare ceapa pusa la calit). Lasa sa fiarba la foc mic. Adauga apoi patrunjelul taiat fin. Serveste in castroane, cu smantana si crutoane.
Sfat Eva.ro: Daca vrei sa transformi supa de ceapa intr-o delicatesa, presara in fiecare castron (rezistent la temperaturi inalte) cascaval sau branza rasa (ai grija la cata sare pui in supa!) si da castroanele la cuptor, la foc foarte mare, cinci minute. Serveste cu paine prajita. Este o masa in sine si merge perfect cu vin fiert!