Lapte de nuci cu cacao şi cuişoare
Dacă ai intoleranţă la lactoză, acest lapte preparat din nuci crude este ideal pentru tine, deoarece nu va antrena toate simptomele pe care le ai după ce consumi lapte de vacă. Iată cât de uşor îl poţi prepara!
Nucile crude sunt o importantă sursă de proteine, sunt extrem de bogate în fibre, vitamine din complexul B, magneziu şi vitamina E. Spre deosebire de alte oleaginoase, nucile conţin cantităţi însemnate de acizi graşi omega 3 care au rolul de a scădea colesterolul "rău".
Ingrediente
1 cană nuci crude
2-3 căni de apă plată
4-5 curmale sau miere de albine, dacă preferi
1 vârf de linguriţă cu praf de cuişoare
3-4 linguri de cacao
Mod de preparare
1. Nucile se lasă la înmuiat în apă de seara până dimineaţa, deoarece astfel se activează enzimele şi scăpăm de gustul uşor amărui al nucilor uscate. Dimineaţa se scurg de apă, după care se clătesc cu apă curată.
2. Se pun nucile, curmalele şi apa în blender şi se procesează câteva minute
3. La final nu uita să adaugi pudra de cuişoare şi cacaua.
4. Strecoară laptele folosind tifonul în strat dublu şi păstrează-l la frigider.
Poţi să foloseşti laptele pentru cerealele de dimineaţă sau pentru consum ca atare. Poţi să prepari şi varianta fără cacao sau să foloseşti o altă aromă, dacă nu te încântă cuişoarele (scorţişoară, baton de vanilie, etc). Sau mai poţi să-l combini cu banane pe care să le amesteci în compoziţia laptelui.
Poftă bună!