Cauta in 21.294 retete

Dulceaţă delicoasă de gutui

A venit vremea să ne pregătim cămara pentru iarnă. Conserve peste conserve, murături şi, bineînţeles, dulceţuri. Din această ultimă categorie am ales să-ţi prezint astăzi o reţetă delicioasă pentru dulceaţa de gutui.

De ce ai nevoie?


7-8 gutui potrivite, 2 kg de zahăr, 4 pahare de apă, 1 lămâie şi un baton de vanilie

Ce faci cu ele?


În primul rând se spală gutuile şi se curăţă de puful de pe ele. După ce au fost şterse cu un şervet curat, curăţate de coajă şi de cotoare, fructele se trec prin răzătoare sau se taie cubuleţe mici. În paralel, pe foc se pun apa şi zahărul şi se lasă la foc mic până când se obţine un sirop legat bine. Peste acesta se pun fructele şi se lasă până când au dat în câteva clocote, după care se stoarce lămâia şi se adaugă zeama.

Compoziţia se mai lasă pe foc până când fructele sunt fierte bine, se verifică dacă dulceaţa este bine legată, iar la final se adaugă batonul de vanilie, tăiat pe lungime ca să-şi păstreze tot gustul.

Dulceaţa astfel obţinută se pune în borcane, care se închid cu capacul numai după ce compoziţia este răcită bine. Alege un loc răcoros ca să o depozitezi, astfel eviţi surprizele neplăcute.

Comentarii (4)

  • casandra  pe 24 oct 2011, 07:53
    greu de inteles

    ce inseamna gutui potrivite?nu puteti spune 1 kg sau 2 sau 3.....cit ramine dupa ce sunt curatate ? cite kg ?reteta foarte generala!!!!

  • mariana  pe  5 nov 2011, 12:10
    daulceata de gutui cubulete

    este ff buna reteta voastra,va dau retete de preparate din carne ptr craciun,,ardelenesti..toba,cartabos,carnati etc....dar adevarat de bune ma puteti contacta pe emailul meu.

  • mare ana rodovica  pe 12 oct 2013, 15:59
    este delicioasa

    As vrea daca se poate o retetade dulceata de gutui cat mai buna. Va multumesc"

  • mihaela  pe  1 oct 2014, 19:47
    dulceata de gutui

    Dulceata de gutui: 5 farfurii de gutui rase ;se face si sirop din1,5 kg zahar si 2 pahare de apa ,zeama de la o lamaie si coaja.Se pun gutuile rase in sirop,se fierb pana se mai inmoaie apoi cand se mai racesc se pun in borcane.Se dau la rece in camara

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod