Cauta in 21.294 retete

Salata de pui cu sos tartar

Astazi, iti oferim o reteta delicioasa, cu un sos consistent. O combinatie inedita intre carnea slaba de pui, legumele pline de vitamine (gulie, telina, mazare) si fructele (merele) pline de savoare. Salata se poate servi si aranjata pe un platou, acoperita cu sos tartar si ornata cu rondele de ou fiert, masline negre si gogosar acru.

Ingrediente si cantitati pentru 10 portii:

500 g carne de pui fiarta;
1 telina fiarta (200 g);
1 gulie mov fiarta (400 g);
2 mere (300 g);
150 g mazare fiarta;
4 oua fierte;
1 lamaie;
1 lingura boia dulce;

Sosul tartar:

12 linguri maioneza;
4 linguri mustar;
4 linguri smantana;
1 lingurita zahar;
1 lingurita otet de fructe;
sare si piper.

Mod de preparare:

1. Prepararea sosului tartar: intr-un castron, se pun maioneza, mustarul, smantana, zaharul, otetul, sarea si piperul. Se amesteca totul cu un tel, pentru omogenizare. Jumatate din cantitatea de sos tartar se pune deoparte, pentru ornare. Restul sosului ramane in castron.

2. Carnea de pui, telina si gulia, toate fierte, se taie cubulete. Merele se curata de coaja, se spala, se indeparteaza casa semintelor, iar fructele se taie cuburi mici.

3. Carnea, telina, gulia, mazarea si merele se pun in castronul cu sos tartar si se amesteca.

4. Se iau 10 cupe cu picior. Se trece o felie de lamaie pe buza lor, iar fiecare cupa se trece cu buza prin boia de ardei. In cupe se pune salata preparata, iar deasupra salatei se toarna 2 linguri din sosul tartar pastrat.

5. In mijlocul fiecarei cupe se pune cate o jumatate de ou fiert. Pe buza cupei cu boia se fixeaza o rondela de lamaie. Cupele cu salata se pastreaza la rece pana la servire.

Timp de preparare: 40 minute, plus timpul de stat la rece

Comentarii (5)

  • micutz  pe 20 mar 2008, 15:07
    mmmmmmm ce bun

    e delicioasa .merita sa incercati.

  • diana turtureanu  pe 24 mar 2008, 09:58
    bunatati

    cred ca-i f.bun voi face si eu!bravo!

  • baby  pe 24 mar 2008, 20:58
    salata

    mami mi-e foame fa!

  • mami  pe 30 mar 2008, 20:46
    fff delicioasa

    pare foarte delicioasa si sunt nerabdatoare sa o fac

  • Cristina  pe  2 ian 2015, 14:43
    De unde pot cumpara

    dar unde se gasesc astfel de gulii mov? ca de mult timp caut!

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod