Salată de cartofi noi, cu smântână şi mentă
Această salată mai conţine lămâie şi ardei roşu iute, două ingrediente care îţi vor da energia de care ai nevoie!
Ingrediente
- 1 kg cartofi noi curăţaţi
- 250 g smântână cu un conţinut redus de grăsime
- 1 lămâie, coajă şi zeamă
- 1 mână proaspătă de mentă tocată mărunt
- 1 ardei roşu iute, feliat fin
Mod de preparare
Dificultate: usoara
Se fierb cartofii în apă sărată până intră furculiţa cu uşurinţă în ei şi se scurg bine.
Se lasă la răcit, apoi se taie fiecare în jumătăţi.
Se adaugă smântâna, zeama şi coaja de lămâie, sare de mare şi piper negru măcinat.
Se amestecă o parte din mentă cu ardeiul iute şi se adaugă şi aceste ingrediente în salată, restul se presară deasupra.
Poftă bună!