Vinete şi ciuperci la cuptor cu bacon şi caşcaval
Un aperitiv delicios care te poate salva de multe ore petrecute în bucătărie. Ai nevoie de vinete, ciuperci, caşcaval, bacon şi alte câteva ingrediente şi se prepară foarte uşor.
Ingrediente
16 ciuperci mari;
2 vinete potrivite;
1 ceapă medie;
1 ardei iute;
150 grame caşcaval;
150 grame bacon;
sare;
piper;
2 căţei de usturoi;
ulei de măsline.
Mod de preparare
Dificultate: usoara · Timp preparare: 45 min · Nr. porţii: 4
Se curăţă ciupercile, se taie codiţele şi se spală.
Vinetele se spală şi se şterg cu un prosop de hârtie şi se taie în felii cu grosime de 1 cm.
Codiţele de ciuperci, tocate mărunt, se călesc împreună cu sarea, piperul, ceapa tocată mărunt, cu usturoiul şi cu jumătate din ardeiul iute.
Ciupercile se umplu cu legumele călite, iar deasupra fiecăreia se aşază o feliuţă de caşcaval.
Pe fiecare felie de vânătă se aşază câte o felie de caşcaval.
Se pun la cuptor într-o tavă tapetată cu puţin ulei de măsline.
Se adaugă o jumătate de cană de apă şi se lasă în cuptor timp de 30 de minute.
După 30 de minute se adaugă pe fiecare felie de vânătă si pe ciuperci câte o feliuţă subţire de bacon şi se mai lasă la cuptor încă 15 minute.
Sugestie de servire:
Pot fi servite cu o salată de ardei copţi.