Reţeta lui Jamie Oliver: Bruschete cu vinete şi mentă
O combinaţie delicioasă între vinetele coapte pe grătar şi frunze proaspete de mentă pentru un mic dejun sănătos. Vezi care sunt ingredientele pe care le foloseşte Jamie Oliver pentru a prepara aceste bruschete gustoase.
Ingrediente
- 2 vinete mici
- 8 linguri de ulei de măsline extravirgin
- 3 linguri de oţet de mere sau zeamă de lămâie
- câteva fire de pătrunjel proaspăt, tocat mărunt
- 1 legătură de frunze proaspete de mentă, tocate mărunt
- 1 căţel de usturoi pisat
- sare de mare
- piper măcinat.
Mod de preparare
Dificultate: usoara · Timp preparare: 20 minute
Vinetele se taie rondele şi se pun pe grătar.
În timp ce se fac vinetele, amestecă într-un vas restul ingredientelor pentru a obţine un sos delicios.
Amestecă feliile coapte de vinete cu sosul rezultat şi pune amestecul pe felii de pâine prăjită.
Poftă bună!
Credit foto: jamieoliver.com