Cauta in 21.052 retete

Reţetă de post: Roşii umplute cu ciuperci la cuptor

De câte ori simţi tentaţia de a gusta ceva delicios, care, evident, nu este de post, încearcă această reţetă! Se prepară rapid, iar rezultatul este incredibil de aromat. Secretul aromei desăvârşite constă în condimentele alese.

Ingrediente

6 roşii mari
3 linguri de margarina vegetală
1 kilogram de ciuperci, tocate fin
1 căţel de usturoi tocat
un sfert de cană de pesmet
pătrunjel tocat
sare şi piper după gust

Mod de preparare

Dificultate: usoara

Se încălzeşte cuptorul. Se taie fiecare roşie pe din două, iar fiecare jumătate de roşie trebuie golită în centru. Presară sare şi piper pe fiecare roşie tăiată. Pune într-o tigaie margarina vegetală şi las-o pe foc să se topească. Mai apoi, adaugă usturoiul tocat. Ţine pe foc aproximativ două minute, după care adaugă ciupercile mărunţite. Găteşte până când ciupercile sunt rumenite, după care adaugă pătrunjel, sare şi piper, după gust. Amestecă şi ia tigaia de pe foc. Adaugă în tigaie pesmetul şi amestecă bine. Acum că umplutura este gata, adaug-o proporţionat în fiecare jumătate de roşie. Ideal ar fi ca umplutura să fie cu vârf. Mai apoi, presară pe deasupra pătrunjel. Roşiile astfel decorate trebuie ţinute la cuptor, pe o foaie de copt, timp de 8 minute, până când roşiile sunt moi, iar partea de sus rumenită.

Comentarii (2)

  • violeta ilie  pe 17 mar 2012, 08:39
    rosii umplute cu ciuperci la cuptor

    Aroma deosebita ,usoare ,delicioase ,pot constitui cu succes o garnitura la miel ,pasare ,porc .

  • ana  pe 21 mar 2012, 13:24
    cantitati

    voi va dati seama cat inseamna 1 kg de ciuperci ? sau rosile voastre sunt gigantice ...

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod