Sapte ponturi pentru masa de Revelion
Masa de Anul Nou este o adevarata provocare pentru orice gospodina. Si cum astfel de evenimente aduna la un loc familia si prietenii, este cat mai bine sa ai totul pus la punct. Vrei ca toti sa se simta bine si sa existe o atmosfera minunata, care sa va imbie la petrecere. Felurile tale de mancare sunt oricum minunate, dar iata cum le poti sublinia si mai mult valoarea!
Serveste o varietate de aperitive - crocante/cremoase, crude/preparate, fierbinti/calde, picante/dulci - dar asigura-te ca acestea se vor potrivi daca vor fi toate servite in acelasi timp, pe aceeasi farfurie.
Gandeste-te sa servesti de la trei pana la cinci aperitive de persoana, pe ora. Lasa-ti invitatii sa isi "lungeasca" gaturile dupa micul bufet amenajat, bogat in platouri cu sortimente de carne, branza, salate, paine si condimente, legume si sosuri, boluri cu nuci, alune, masline umplute si chipsuri.
Nu trebuie sa iti faci griji pentru finantele necesare pentru o astfel de petrecere. Spre exemplu, poti economisi banii in ceea ce priveste paharele de sampanie - nu este obligatoriu sa le oferi invitatilor cele mai fine pahare din cristal (ca sa nu mai spunem de riscul spargerii lor...). Paharele din sticla obisnuita, dar adecvate evenimentului, ii vor face fericiti pe toti cei dragi la auzul clinchetului vesel, cu ocazia toastului de la miezul noptii!
Un ritm mai domol al serii te va ajuta sa mentii in permanenta in circulatie preparatele proaspete si bautura, in special daca ai de gand sa treci in noul an alaturi de toti invitatii tai.
"Insufleteste" platourile si vasele bufetului cu mici ornamente de sarbatori, verdeata sau plante comestibile (nu uita ca pointsettia nu sunt recomandabile in acest caz, fiind toxice si otravitoare!) sau fructe si legume apetisante, extrem de decorative.
Pastreaza curatenia si evita aglomerarea de farfurii si pahare folosite, punand la dispozitia oaspetilor o zona usor accesibila, in care acestia sa isi poata lasa vesela utilizata. De asemenea, imprastie prin colturile camerelor mai multe cosuri de gunoi.
Nu uita de "soferii desemnati" ai serii si de prietenii tai prea putin amatori de bauturi alcoolice! Fa-ti provizii de bauturi non-alcoolice sau cocktail-uri distractive, festive si cat mai colorate!
Un articol de Alina Bleaja