Tocană din legume ca la mânăstire
Viaţa monahilor nu-i uşoară, au ales un drum dificil prin lume, dar asta nu i-a împiedicat niciodată să preamărească darurile divinităţii prin mâncăruri grozav de gustoase şi băuturi nu întotdeauna pioase (vezi vestitele beri mănăstireşti). Mâncarea pe care o vedeţi aici nu e neapărat o reţetă copiată din catastifele vreunei cuhnii de mănăstire însă respectă un principiu de la care măicuţele ori călugării care gătesc nu se prea abat: nu are carne, nu are defel produse animale, e uşoară ca să nu îngreuneze trupul şi se face destul de repede, să nu zăbovească preacuvioşii prea mult printre cele lumeşti.
Un ardei gras ori doi, poate un gogoşar dacă-i de găsit, o ceapă, doi căţei de usturoi, o vânătă, un cartof, o mână de orez, două roşii despieliţate şi câteva ciuperci, de se poate, de pădure. De nu, sunt bune şi cele de cultură.
Se spală-curăţă toate celea, se taie ardeiul şi vânăta în cuburi, cartoful în felii subţiri, să se pătrundă repede şi ceapa în solzi. Mai întâi ajunge-n oală ceapa, cu puţin ulei. Lângă ea, usturoiul. După ce încep a sticli, li se dă să bea puţină apă, să se înmoaie bine. Abia apoi vin în oală ardeiul şi orezul, împreună şi deodată. După ce sticleşte orezul, se mai adaugă o ceaşcă de apă şi se lasă să scadă pe foc mic. După ce a scăzut apa, urmează-n oală vânăta şi cartoful. Şi încă o ceaşcă de apă.
După ce scade şi aceasta, vine rândul roşiilor (puteţi pune bulion, fără grijă). Cu trei minute înainte de a fi stins focul, se pun ciupercile. La urmă, nişte pătrunjel mărunţit şi capacul pentru cinci minute, să se roage tocana la toţi sfinţii şi să fie bună-bună şi hrănitoare şi pentru spirit cât e pentru trup.
Timp de preparare: 35 minute
