Cauta in 21.052 retete

Sfaturi chic, pentru o cina la restaurant

Cand iei masa cu o persoana pe care nu o cunosti sau pe care doresti sa o impresionezi prin bunele tale maniere, nimic nu este exagerat. Nici macar atentia pe care o acorzi servirii unor lucruri marunte precum mierea, sarea sau piperul.

Untul
Pentru a unge cu unt painea, biscuitii sau prajiturelele, foloseste un cutit si bucatele mici de unt. Sau chiar painea, biscuitii sau prajiturile pot fi portionate in bucati mai mici. Nu pune unt pe legume pentru ca ar insemna sa insulti bucatarul.

Condimentele
Hreanul, jeleul de orice fel, mustarul, untul de arahide, mustarul si sosurile iti sunt servite in farfurie alaturi de friptura. Sosurile precum cel de menta, cel de cirese sau cel de caise, atunci cand intra in discutie rata, sunt de obicei asezate direct pe carne. Este de preferat sa fie o cantitate acceptabila de sos astfel incat sa nu compromita gustul carnii.

Jeleurile, gemurile si dulceturile pentru briose si biscuiti sunt, de obicei, servite intr-o parte a farfuriei, langa unt si la fel ca in cazul celui din urma te ajuti de cutit pentru a-l aseza pe paine, biscuiti, briose.

Garniturile
Este vorba mai exact de masline si muraturi. Maslinele sunt servite cu lingura atunci cand sunt asezate intr-un castron. Niciodata nu se baga direct in gura. Se aseaza pe farfurie, se sareaza, daca este cazul, si se mananca cu ajutorul mainii. Samburele este scos mai intai in mana si apoi asezat pe farfurie. Muraturile se pot manca cu ajutorul mainii atunci cand insotesc un sandwich, dar sunt necesare cutitul si furculita atunci cand insotesc friptura.

Mararul, patrunjelul si macrisul sunt mancate odata cu carnea, deci cu ajutorul furculitei si a cutitului. Pot fi "culese" si cu mana, dar niciodata cand sunt acoperite de salata sau sos.

Mierea
Ai nevoie doar de o lingurita pentru a pune mierea din bolul de pe masa la tine pe farfurie sau direct pe felia de paine sau biscuite.

Sarea si piperul
Le adaugi numai dupa ce ai gustat mancarea. Insulti bucatarul daca le adaugi inainte de a gusta din mancarea servita. Daca pe masa este o solnita, atunci te folosesti de lingura (daca solnita este dotata cu una) pentru a lua sarea sau de varful cutitului tau. Daca ai propria solnita alaturi de farfurie, atunci te poti folosi si de degete pentru a-ti sara mancarea. La fel se procedeaza si in cazul piperului.

Un articol de Elena Soare

Comentarii (1)

  • mioara2009  pe 26 oct 2008, 18:48
    cum se mananca maslinele

    Maslinele se mananca cu mana?

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod