Cauta in 21.052 retete

Taco, un deliciu mexican

Uşor de preparat şi săţios, acesta este cel mai popular preparat culinar din Mexic, la concurenţă cu burrito.

Ingrediente

200 g carne tocată
160 g făină
200 ml apă
2-3 roşii
300 g varză
2 morcovi
1 ardei gras
250 g mălai fin
2 linguri ulei
sos de usturoi
pătrunjel
sare
piper
boia

Mod de preparare

Dificultate: medie · Timp preparare: 30 de minute · Nr. porţii: 8

Se amestecă făina cu mălaiul şi sarea, apoi se adaugă uleiul. Se amestecă din nou compoziţia, se adaugă apă puţin câte puţin şi se amestecă, folosind pentru început o lingură, apoi cu mâna.
Se formează o sferă de aluat în care se presară mălai ca să obţii foi de taco crocante, se înveleşte în folie alimentară şi se lasă timp de 10 minute la temperatura camerei. Aluatul se împarte în opt părţi, iar fiecare bucată se întinde şi se pune între două foi de hârtie de copt, apoi se întinde cu sucitorul până ce se obţine o foaie fină.
Căleşte carnea tocată, condimentată cu praf de usturoi, chili, oregano, sare, piper negru şi boia dulce, apoi pune pe foc o tigaie fără grăsime şi coace fiecare foaie timp de un minut la foc mediu. Foile se scot una peste alta şi se umplu cu roşii, ardei, morcovi şi varza tăiate mărunt, precum şi cu carnea tocată. Poţi să adaugi peste carne şi legume un sos picant de roşii şi brânză Cheddar.

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod