Cauta in 21.052 retete

Reţetă Andreea Raicu: Anghinare cu brânză de capră şi pătrunjel

Andreea Raicu este întrebată des ce mănâncă, având în vedere că toate femeile îşi doresc o formă fizică de invidiat, precum cea a frumoasei vedete. Nu este de mirare că o carte cu reţetele proprii ale Andreei era cu adevărat necesară. "Mănâncă şi arată bine" este cartea scrisă de Andreea Raicu, apărută la editura Ar Network, care reuşeşte să aducă împreună reţete simple, uşor de realizat, dar şi foarte sănătoase. Pentru că Andreea a renunţat la carne în urmă cu trei ani şi jumătate, preparatele sunt în special vegetariene, cu excepţia celor pe bază de fructe de mare şi peşte.

Ingrediente

4 anghinare crude
1/4 supă de legume
2 liguri cu ulei de măsline
1 ceapă
2 căţei de usturoi
150 grame de brânză de capră (sau parmezan), rasă proaspăt
pătrunjel tocat
sare şi piper

Mod de preparare


Se îndepărtează frunzele exterioare şi se taie anghinarele în jumătate, pe lungime.
Se pun în apă cu sare şi se fierb timp de 10-15 minute (este foarte important să nu fie fierte complet).
Apoi se scot şi se pun la scurs.

Anghinarele se aşază într-un vas termorezistent şi se adaugă supa de legume, fierbinte.
Ceapa şi usturoiul se toacă mărunt şi se presară deasupra anghinarelor împreună cu puţin piper proaspăt măcinat.
Se adaugă şi brânza rasă şi se introduc în cuptorul încins la 200 de grade Celsius, timp de 15 minute, până se rumeneşte brânza.
La final se adaugă pătrunjelul tocat mărunt.
 

Comentarii (1)

  • Iulia Mircea  pe 31 oct 2012, 23:13
    Felicitări!!!

    Mă bucur că vedetele știu găti! Îmi plac rețetele Andreei Raicu! Sunt mâncăruri ușoare, dar consistente. Mâncăruri fine. Îmi place că e și inventivă. Bravo ei!!!!!! De luat exemplu!

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod