Postul Paştelui: Iahnie de cartofi
Cartofii sunt ideali pentru post pentru că sunt săţioşi şi îţi potolesc foamea pentru mai mult timp. O iahnie de cartofi este un preparat delicios şi uşor, perfect pentru meniul tău de post.
Ingrediente
1 kg cartofi,
2 cepe,
2 linguri ulei,
1 ceaşcă apă,
1 lingură bulion,
sare,
o frunză mică de dafin,
3 roşii,
verdeaţă tocată.
Mod de preparare
Se curăţă cartofii şi se taie în lung, în sferturi.
Se căleşte ceapa tăiată mărunt şi când s-a îngălbenit, se pun cartofii.
Se lasă puţin, pe foc, apoi se toarnă o ceaşcă de apă în care s-a adăugat o lingură de bulion, sare şi o frunză de dafin.
Se lasă să fiarbă înăbuşit fără să se mai amestece cu lingura în cratiţă. Dacă mai trebuie, se adaugă puţină apă.
Se pot pune şi câteva roşii tăiate în două şi fără seminţe.
La sfârşit se adaugă puţin pătrunjel sau mărar tocat. Se lasă să se răcorească înainte de a servi.