Cauta in 33.057 retete

Frittata cu spanac și brânză de capră

Ideală pentru micul dejun, dar potrivită și pentru cină atunci când este însoțită de o saltă, frittata este o rețetă de origine italiană îndrăgită în întreaga lume. Este practică, ușor de preparat și, bineînțeles, delicioasă. Iată cum să faci frittata cu spanac și brânză de capră. Dacă nu îți place brânza de capră, o poți înlocui cu brânza de vacă sau oaie.

Ingrediente

150 g spanac, tocat mărunt
120 g brânză de capră, tăiată cubulețe
400 g cartofi noi, tăiați cuburi
2 linguri cu ulei de măsline
1 ceapă roșie mare, tocată mărunt
8 ouă mari
100 ml smântână cu conținut redus de grăsime
1/2 linguriță cu nucșoară rasă
3 căței de usturoi, tăiați felii
un pumn cu frunze proaspete de mentă, tocate mărunt
sare și piper măcinat după gust

Mod de preparare

Dificultate: medie

Încălzește cuptorul la 200 de grade Celsius.
La foc mediu, încinge uleiul de măsline într-o tigaie care poate fi pusă la cuptor.
Adaugă cartofii împreună cu un praf de sare și prăjește-i timp de 8-10 mninune, amestecând.
Adaugă ceapa tocată și călește încâ cinci minute.
Sparge ouăle într-un bol mare.
Peste ouă, adaugă smântâna, nucșoara, frunzele de mentă, piper, puțină sare și bate bine.
Adaugă usturoiul în tigaie și lasă pe foc timp de 2 minute, apoi adaugă spanacul și sotează-l până începe să se înmoaie.
Toarnă amestecul de ouă și smântână în tigaie, amestecă timp de un minut, apoi ia tigaia de pe foc.
Pune bucățelele de brânză din loc în loc peste frittata.
Bagă tigaia la cuptor, pe raftul de sus al cuptorului și las-o timp de zece minute sau până când oul s-a coagulat, iar brânza de capră a devenit aurie.

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod