File de somon in sos de vin
Ingrediente
1kg de somon file, sare, piper alb, 150 ml vin rose sau alb, 2 catei de usturoi, 1 lingurita de verdeata uscata(cimbru, busuioc, patrunjel), felii de lamaie, faina, ulei.
Mod de preparare
Se curata somonul de solzi, se spala bine in apa rece si se lasa la scurs pe un servet sau tamponati-l pur si simplu cu un servet de hartie. Fileurile se freaca (optional) cu cateva felii de lamaie. Sosul de vin: usturoiul se curata, se toaca si se piseaza cu putina sare si verdeata uscata. Se adauga vinul- eu am avut rose demidulce, exact ca si culoarea somonului!- si se condimenteaza cu piper alb. Fileurile de somon se stropesc cu sosul de vin si se lasa la rece 30 min. Se pune o tigaie la incins, apoi se toarna uleiul si cand e fierbinte dam fileurile de somon prin faina si le prajim la foc potrivit. Se lasa la scurs pe un servet de hartie si se serveste cu garnitura de orez cu broccoli. Eu am pus in orez si morcovi, ardei gras verde, ceapa, apoi la sfarsit broccoli. Cand a fost gata, am indesat orezul intr-o ceasca de cafea, apoi dupa cateva minute am rasturnat-o pe farfurie, alaturi de somonul file si un aranjament dintr-o felie de lamaie taiata in doua. Va asigur ca a fost delicios! Pofta mare!
Reteta trimisa de liana10.