Cauta in 21.294 retete

Tort minune

Numele este pe deplin justificat. Este un tort minunat, usor de facut, elegant si foarte gustos.
 

Ingrediente:


- un litru de lapte,
- 14 oua, opt linguri de zahar,
- plus inca zece linguri (pentru caramel),
- plus inca patru linguri (pentru blat),
- doua linguri de cacao,
- trei lingurite de pudra de ness,
- doua linguri de faina,
- un plic de praf de copt,
- mirodenii (vanilie, esenta de migdale sau esenta de rom).

Preparare:


- Intr-o cratita pune la topit zece linguri de zahar. Dupa ce s-a caramelizat, intinde cu miscari circulare zaharul topit pe peretii vasului si lasa sa se raceasca;
- Bate cu mixerul 10 oua intregi cu opt linguri de zahar, pana isi dubleaza volumul. Adauga semintele dintr-un baton de vanilie, apoi tot laptele.
- Intr-un alt vas, pune patru galbenusuri si bate-le cu patru linguri de zahar, pana se albesc. Adauga putina esenta de migdale sau rom, doua linguri de faina cernuta proaspat, jumatate de lingurita de praf de copt si doua linguri de pudra de cacao, plus trei lingurite de ness si albusurile de la patru oua batute spuma;
- Pune in cratita glazurata cu zahar ars, crema lichida cu lapte, apoi cu o lingura compozitia a doua, relativ uniform. Va arata foarte ciudat dar, la copt, totul se transforma intr-o minune;
- Coace in cuptorul incalzit in prealabil, pentru 40-50 de minute. Cand este gata, scoate vasul din cuptor si lasa tortul sa se raceasca;
- Pune un plataou peste cratita si rastoarna-l, cu atentie, printr-o miscare rapida;
- Ai gata un tort insiropat cu trei straturi: caramel, crema de zahar ars si blat. Este foarte aspectos, asa ca poate fi servit neornat sau decorat cu cateva frunze de menta sau bucatele de ciocolata;
- Daca vrei sa-l transformi intr-o minune la superlativ, stropeste blatul, inainte de a-l rastura, cu coniac (dar in cazul acesta nu mai pui mirodenii in blat) si serveste-l cu fructe proaspete (mandarine, afine sau zmeura) si/sau frisca.
 

Comentarii (10)

  • annysoala  pe 20 aug 2009, 23:36
    mmmmm

    de abia astept sa am ocazia si sa ma pun sa-l fac.. il simt in gura deja ce gustos eeeeee! :P :D

  • unu DAN  pe 13 sep 2009, 06:02
    sa vedem

    nu se specifica niciunde la ce temperatura se coace.... il am in cuptor deja de 1h si 35 min...la 20 cm distanta de rezistenta...si e inca moale....are crusta deasupra...dar la mijloc e likid....

  • M.  pe  6 ian 2010, 02:04
    Chiar asa

    Ar trebui sa se sesizeze cineva. Ok, in mod normal, temperatura e undeva la 180 de grade C, dar... macar ca traim in mileniul 3 si lumea isi cumpara cuptoare cu optiunea de reglare a temperaturii. Sau macar stie daca focul trebuie dat tare sau, dimpotriva, incet. E destul de important. Nu de alta, dar nu e nici o prajitura tocmai ieftina: multe ingrediente, cere mult timp pentru a fi pregatita si nu e frumos sa o "ratezi" din cauza ca reteta nu-i completa. Chiar asa, Dan, ce-ai facut cu prajitura, pana la urma?

  • Otilia Ignat  pe  6 ian 2010, 21:12
    @M

    Intradevar nu am precizat temperatura cuptorului, din mai multe motive, principalul fiind acela ca nu foarte multa lume are una astfel de cuptor, dar si pentru ca nu cred ca reusita unei prajituri sta in exactitatea numarului de grade din cuptor, ci in calitatea acestuia. Daca imi permiti, cel mai bun cuptor era cel al bunicii, care nu avea nici ceas, nici lumina, nici termometru. Intr-un cuptor cu toate acestea nu am reusit niciodata cozonacii ei! Asa ca secretul sta in alt ceva! Si eu cred ca sta in indemanarea de a face o prajitura si in sufletul pe care il pune "cofetarul". Prajiturile se coc mereu la foc potrivit, daca nu exista alte idicatii, se pun in cuptorul incins, iar spre final cand bunatatea din cuptor este spre gata, focul se mareste putin ca prajitura sa se bronzeze si sa faca o fata frumoasa. Deci focul nu este constant pe parcursul coacerii! Focul tebuie sa ajute prajitura sa se coaca din interior spre exterior.... Spor! Si daca mai ai nelamuriri, imi face placere sa le clarific!

  • pisi  pe  6 feb 2010, 12:23
    tort minune

    seamana cu crema de zahar ars, numai ca este mai usor de facut pt ca nu trebuie sa fie pus vasul in care se coace in alt vas cu apa care nu trebuie sa clocoteasca in timpul coacerii

  • ecaterina  pe  5 oct 2011, 14:16
    Tortul "Minune"

    Draga Otilia, Multumesc foarte foarte mult pentru receta. Tortul e intr-adevar o minune din citeva motive. 1. E foarte usor de gatit si absolut delicios. 2. Cind am pus tava cu tot amestecul in rola, eram neincrezuta... aluatul si crema aratau ciudat impreuna, iar cind am scos torta din rola am fost foarte multumita de aspectul ei. E o torta care se aseamana cu torta spaniola - flan cake. Multumesc inca o data! Ecaterina

  • RACIU  pe  7 oct 2011, 21:21
    TORT MINUNE

    este un tort super elegant mi la facut mama de ziua mea a fost delicios.apropo mai postati retete deastea sunt grosave

  • daria  pe  4 feb 2012, 09:00
    un tort simplu

    Cand o sa ai un tort simplu atunci o sa te votez ca cea cel mai bunbuna

  • caty  pe 27 nov 2012, 11:51
    buna

    cam multe oua pe criza asta ;)

  • m  pe 18 ian 2013, 18:56
    tort

    cum stiu cand e gata nu prea am uneltele necesare si nici cuptorul prea bun dar se cam misca in cratita. am incercat sa bag o scobitoare si e curata dar ma gandesc ca nu prea e bine facut mai in adincime daca se misca asa ca gelatina. e de o ora in cuptor.

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod