Cauta in 21.048 retete

Tartă cu piure de dovleac

Aromat și perfect pentru un desert de toamnă, dovleacul este un ingredient pe care nu ar trebui să-l ignori. Îl poți include în numeroase preparate, de la plăcintele tradiționale, supe creme delicioase sau deserturi fine și cremoase. Unul dintre acestea din urmă este o tartă cu piure de dovleac pe care merită să o încerci.

Ingrediente

  • 420 de grame de piure de dovleac
  • 400 ml lapte condensat îndulcit
  • 2 ouă mari
  • 1 linguriță cu scorțișoară măcinată
  • un vârf de linguriță nucșoară măcinată
  • 1/2 linguriță cu pudră de ghimbir
  • 1/2 linguriță cu sare
  • crustă pentru tartă
  • un pachet de aluat fraged dulce, pentru tarte

Mod de preparare

Dificultate: medie · Timp preparare: 1h și 10 minute

 
Încinge cuptorul la 220 grade Celsius.
Bate piureul de dovleac împreună cu laptele condensat, ouăle, condimentele și sarea, până obții un amestec fin.
Așază aluatul într-o tavă pentru tarte.
Toarnă amestecul peste aluat și pune tava la cuptor și las-o timp de 15 minute.
Redu temperatura cuptorului la 170 de grade și mai lasă la copt încă 35-40 de minute sau până când aluatul este rumenit.
Lasă la răcit și servește tarta cu frișcă, smântână sau simplă. 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod