Cauta in 21.052 retete

Gogoşi cu mere, cel mai simplu şi gustos desert

Acest desert delicios este perfect pentru pacheţelul celui mic pentru şcoală şi un răsfăţ pentru tine în pauzele de la serviciu!

Ingrediente

- 1 cană făină
- 1 lingură de zahăr
- 2 linguriţe praf de copt
- 1/2 linguriţă sare
- 2/3 cană lapte
- 2 ouă bătute
- 1 lingură ulei
- 2 căni mere (decojite şi tocate sau rase)
- 1 cană de zahăr cu scorţişoară

Mod de preparare

Se încinge ulei din abundenţă într-o tigaie adâncă.

Într-un castron mare se amestecă făina, zahărul, praful de copt şi sarea. Se toarnă laptele, ouăle bătute şi uleiul şi se amestecă până la omogenizare. Se adaugă merele şi se amestecă până când acestea sunt distribuite uniform.

Cu o lingură se ia din aluatul obţinut şi se prăjesc pe ambele părţi până când gogoşile devin aurii. E important să fie prăjite în serii mici, astfel încât acestea să nu fie aglomerate.

Se scot din ulei pe un prosop de hârtie şi se dau prin zahăr cu scorţişoară când încă sunt calde.

Poftă bună!










 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod