Cauta in 21.308 retete

Biscotti cu ciocolată şi alune de pădure

Sunt delicioşi, se prepară foarte repede şi merg de minune cu ceai sau cafea. Descoperă cât de simplu poţi să faci biscotti cu ciocolată şi alune de pădure!

Ingrediente

150 de grame de alune de pădure
120 de grame de ciocolată neagră, mărunţită
150 de grame de zahăr brun
230 de grame de făină albă
30 de grame de cacao pudră
1 lingură de espresso instant
1 linguriţă de bicarbonat de sodiu
1/4 linguriţă de sare
3 ouă
zahăr vanilat

Mod de preparare

Dificultate: medie · Timp preparare: 1 ora · Nr. porţii: 10-15

Cuptorul se preîncălzeşte la 160 de grade Celsius.
Ciocolata se amestecă cu zahărul brun în robotul de bucătărie.
Într-un bol se amestecă făina cu cacaua, espresso instant, bicarbonatul de sodiu şi sarea, amestecând bine cu telul.
Ouăle cu vanilia se amestecă bine cu mixerul, după care se adaugă zahărul cu ciocolata, mixând încă o dată bine.
Se încorporează ingredientele uscate, amestecând bine. La final se adaugă alunele de pădure.
Se pune pe blat făină, se îmaprte în două aluatul, se rulează fiecare bucată şi se aşază în tava tapetată cu hârtie de copt.
Se aplatizează puţin fiecare bucată.
Se introduce tava la cuptor şi se lasă 35-40 de minute până se usucă puţin.
După ce s-au răcit 15 minute se taie în bucăţi, se aşază din nou în tavă şi se mai pun la cuptor încă 15 minute.
Apoi se întorc pe partea cealaltă şi se mai lasă încă 15 minute la cuptor ca să fie uscaţi bine.

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod