Cauta in 21.052 retete

Zacusca

Ingrediente

Ingrediente: 1 kg ardei kapia rosu 1 kg de vinete 1 kg de rosii 2 ardei iuti 4 cepe mari boia de ardei dulce cateva frunze de telina sare si piper 250 ml ulei de floarea soarelui ciuperci feliate (optional)

Mod de preparare

Mod de preparare: Spalam legumele. Ardeii kapia si cei iuti,vinetele si rosiile se coc bine pe o tabla speciala pentru copt,asezata pe flacara mica a aragazului .Se intorc pe toate partile sa se coaca uniform. Ardeii copti ,rosiile si vinetele se introduc fierbinti intr-o punga, pe care o inchidem bine ca sa se produca abur in interior; se vor decoji foarte usor (lasam punga inchisa cam 20 de minute). Daca le veti curata sub jet de apa, le deteriorati aroma de copt. Vinetele dupa ce s-au curatat, se lasa la scurs intr-o sita si apoi se toaca. Rosiile curatate si tocate le scurgem si pe ele in sita . Ardeii se curata de cotoare ,coji,seminte si se toaca in cubulete . Tocam si ceapa . Incingem uleiul intr-un ceaun de tuci incapator si adaugam ceapa pe care o calim pana se inmoaie ,turnam rosiile taiate si scurse;amestecam bine si le calim . Continuam cu ardeii care se calesc si ei foarte bine. Potrivim de sare,piper si boia de ardei dulce. La final punem vinetele si frunzele de telina tocate. Mai lasam sa fiarba pana in momentul in care zacusca prinde o consistenta cremoasa . Daca nu va place picanta,eliminati ardeiul iute ! Optional ,puteti adauga ciuperci feliate . Daca o pastrati pentru iarna ,turnati zacusca in borcane curate,inchise ermetic si le sterilizati ! Va spun ca este exceptional de buna !

Reteta trimisa de TOAMNA07.