Supa de capsuni
O combinatie cu totul si cu totul aparte. O supa dulce-acrisoara, care poate fi servita ca o gustare racoritoare, dar si ca un fel principal de mancare.
Ingrediente:
- 4 mere galbene, mari,
- 300 de grame de capsuni,
- un litru de lapte,
- 2 linguri cu miere,
- sucul de la o lamaie,
- vanilie (doua pliculete de zahar vanilat sau semintele unui baton de vanilie),
- cateva frunze de menta tocate,
- 2 albusuri
- 2 linguri de zahar.
Preparare:
- Curata si taie in bucatele, merele. Punele intr-un vas impreuna cu laptele si mierea de albine si lasa totul sa fiarba 5-7 minute.
- Adauga capsuni (dar pastreaza vreo patru pentru decorat) si mai lasa totul pe foc inca 5 minute.
- Da deoparte. Lasa sa se racoreasca. Aduna cu o spumiera fructele si mixeaza-le intr-un blender. Rastoarna piureul de fructe in supa. Adauga vanilia sau semintele de vanilie. Adauga menta taiata foarte fin si sucul de lamaie si da la rece.
- Pune apa la fiert. Bate albusurile spuma. Adauga zaharul si continua sa bati foarte bine. Adauga vanilie. Cu o lingurita, ia galusti de albus si pune-le in apa foarte fierbinte, pe rand. Fierbe-le 30-40 de secunde pe fiecare parte si apoi scoate- le pe o farfurie
- Serveste supa rece, cu bucatele de capsuni imprastiate in farfurie si galusti de albus. Delicios!