Cauta in 73.233 retete

Spirale de dovlecei cu mozzarella

Dovleceii sunt foarte sănătoși, sunt ieftini și nu îngrașă. Dar dacă nu știi cum îi poți prepară în afară de varianta pane, încearcă această rețetă delicioasă care arată spectaculos.

Ingrediente

5 dovlecei sau zucchini
1 lingură cu ulei de măsline
1/2 ceapă, tocată mărunt
2 căței de usturoi tocați mărunt
1 cană și jumătate de brânză ricotta
1 cană cu mozzarella rasă
1 linguriță cu oregano uscat
un vârf de linguriță cu fulgi de ardei iute
2 căni cu sos de roșii
1/3 cană cu parmezan ras
sare și piper măcinat după gust
frunze proaspete de busuioc

Mod de preparare

Dificultate: medie

Preîncălzește cuptorul la 190 de grade Celsius. Unge un vas pentru copt cu puțin ulei.
Taie dovleceii pe lungime, în fâșii subțiri, care pot fi rulate. Ar trebui să obții în jur de 8-10 felii din fiecare dovlecel.
Încinge uleiul de măsline într-o tigaie și călește ceapa timp de 5 minute sau până devine translucidă. Adaugă usturoiul și lasă-l până se zevoltă aroma, timp de un minut.
Într-un bol, amestecă ceapa și usturoiul călite cu brânza ricotta și mozzarella. Asezonează cu oregano, fulgii de ardei iute, sare și piper. 
Toarnă o cană cu sos de roșii în vasul pentru copt.
Așază o felie de dovlecel pe tocător. Pune aproximativ două linguri din amestecul de brânză pe partea mai îngustă a feliei de dovlecel și rulează felia sub forma unei spirale, având grijă ca umplutura să rămână în interior. Procedează astfel cu toate feliile de dovlecel.
Toarnă uniform restul de sos de roșii peste spiralele de dovlecel și presară deasupra parmezanul ras.
Pune vasul în cuptor și lasă-l timp de 40 de minute sau până când brânza de deasupra s-a topit și a format o crustă aurie, iar dovleceii s-au înmuiat.
Decorează cu frunze proaspete de busuioc și servește cald.

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod