Cauta in 21.294 retete

Lasagna

Ingrediente

250g de mozzarella, scursă de apă şi dată prin răzătoare 18-20 foi de lasagna 85g de parmezan, ras PENTRU SOSUL DE CARNE 3 linguri ulei de măsline 4 cepe, tocate mărunt 8 căţei de usturoi, zdrobiţi 1 lingură de ierburi uscate, amestecate 2 frunze de dafin 1kg carne tocată de vită 1,6kg roşii în bulion, din conservă, tocate 1 pahar mic de vin roşu (opţional) PENTRU SOSUL ALB 200g de unt 140g de făină 1,7 litri de lapte puţină nucşoară, rasă

Mod de preparare

1. Se începe cu sosul de carne: se încălzeşte uleiul într-o cratiţă mare şi se prăjesc cepele cu grijă, 10 minute, până când devin aurii. Se adaugă usturoiul, ierburile şi dafinul şi se mai lasă pe foc 2 minute. Se încălzeşte o tigaie mare. Se pune în tigaie un sfert din carnea de vită, se lasă pe foc până când devine rumenă-maronie, apoi se răstoarnă peste ceapa prăjită. Se prăjesc pe rând şi celelalte sferturi din cantitatea de carne şi se răstoarnă peste ceapă. Se adaugă peste carne roşiile şi un pahar mic de apă sau de vin, dacă foloseşti. Se asezonează cu sare şi piper, se aşază pe foc şi se lasă până fierbe. Se lasă să fiarbă la foc mic timp de 30 de minute, până când devine un sos gros, apoi se lasă deoparte. 2. Între timp, se face sosul alb. Se răstoarnă toate ingredientele pentru sosul alb într-o cratiţă, se asezonează şi se fierb, amestecând încontinuu. Nu te speria dacă face cocoloaşe – dacă amesteci suficient, sosul va deveni omogen. Se lasă pe foc 5 minute, amestecând, până când devine omogen şi gros, apoi se dă la o parte. Dacă nu îl foloseşti imediat, acoperă-l cu folie alimentară şi lasă-l deoparte. 3. Asigură-te că împarţi totul astfel încât să-ţi iasă două lasagne. Se aşază un strat subţire de sos de carne într-un vas termorezistent, se stropeşte cu puţin sos alb şi se presară cu puţină mozzarella. Se acoperă cu un strat de foi de lasagna, apoi se aşază iar câte un strat din cele două sosuri, mozzarella, şi iar aluat. Se repetă ultimul strat de aluat, apoi se acoperă doar cu sos alb. Se presară parmezan deasupra. În această fază lasagna se poate păstra la frigider o zi, gata de pus în cuptor, sau se poate congela până la 3 luni 4. Se încălzeşte cuptorul la 200º C/gaz 6. Se lasă lasagna la cuptor 35-40 minute până când se rumeneşte deasupra şi devine crocantă pe margini. Se lasă deoparte 10 minute înainte să o tai în pătrate şi se serveşte cu salată verde şi cu pâine prăjită cu usturoi.

Reteta trimisa de 1234r.

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod