Cauta in 21.294 retete

Tortilla cu legume

Bucătăria mexicană oferă multe idei simple şi sănătoase. Tortilla fără carne e perfectă şi pentru un picnic în zilele libere, dar şi la serviciu.

Ingrediente

4 foi de tortilla
4 foi de salată
1 ardei gras roşu
2 morcovi
1 ardei gras galben
2 dovlecei
5 cepe verzi
2 linguri de smântână
4 linguri ulei de măsline
sare
piper

Mod de preparare

Dificultate: usoara · Timp preparare: 20 de minute · Nr. porţii: 4

Spală frunzele de salată şi scurge-le de apă. Spală morcovii şi dă-i prin răzătoare, pe partea cu găuri mai mari. După ce speli şi dovleceii, îi cureţi şi îi tai cubuleţe. La fel procedezi şi cu ardeii graşi, pe care trebuie să-i curăţi de seminţe. Taie ceapa verde în formă de inele.
Toarnă ulei de măsline într-o tigaie şi încinge-l, apoi căleşte la foc mic, timp de 8-10 minute, inele de ceapă şi bucăţelele de dovlecei, morcovi şi ardei gras. Presară apoi sare şi piper, după care amestecă totul cu smântână.
Pe fiecare foaie de tortilla pune câte o frunză de salată, peste care întinzi compoziţia. Rulează foaia de tortilla şi prinde-o cu o frunză de ceapă. Tortilla cu legume e gata şi arată excelent!

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod